Cine Suntem?


   Asociația Internațională Martorii lui Iehova este o organizație non-guvernamentală a cărei membrii constituie un corp sau un grup de persoane consacrate să facă voinţa lui Dumnezeu sub conducerea Martorului Său Principal, Isus Cristos. Ei s-au unit cu scopul de a declara că El, al cărui nume este Iehova, este Suveranul universal, Autorul şi Creatorul guvernului ceresc al dreptăţii, pentru venirea căruia Isus a învăţat pe discipolii Lui să se roage. Ei scot în relief pentru toată lumea singura cale spre această Împărăţie, care va lua locul, pentru totdeauna, tuturor guvernelor pământeşti prezente.
   Asociația nostră nu are nicio legătură cu prezenta organizație religioasă a Martorilor lui Iehova cu sediul la Brooklyn NY, USA. Nu facem parte din aceasta organizație și nici nu suntem de acord cu schimbările făcute de aceștia referitoare la cuvântul lui Iehova Dumnezeu.
   Pretutindeni se vorbeşte împotriva martorilor lui Iehova. De ce? Cauza o reprezintă oamenii greşit informaţi şi cu prejudecată. În orice chestiune există două părţi. Oamenii cinstiţi, care sunt sinceri și doresc să afle adevărul și cei care au o prejudecată sau care au un motiv pentru a vorbi de rău pe martorii lui Iehova. În consecinţă, cei din prima categorie întreabă: „Cine sunt martorii lui Iehova?”
   La această întrebare fiecare este îndreptăţit să audă ce spun martorii lui Iehova înşişi. Orice om sincer poate fi de acord că martorii lui Iehova sunt mai bine calificaţi să răspundă la întrebare decât orice persoană care li se împotriveşte.
Numele
   Nu noi ca asociație ne-am dat acest nume, ci numele de „Martor” este dat de către însuși Atotputernicul Dumnezeu Iehova. „Voi sunteţi martorii Mei, zice Iehova.” (Isaia 43:10; 44:8).
Modul de predicare
   Metoda de învăţare şi predicare folosită de ei este străveche. Adică, ei folosesc metoda originală de predicare iniţiată de Marele Martor al lui Iehova, Isus Cristos. El şi apostolii Săi au predicat public şi din casă în casă. (Faptele 20:20). Fiecărui serv creştin adevărat al evangheliei îi este poruncit să calce pe urmele paşilor lor şi trebuie să facă ceea ce au făcut ei. (1Petru 2:21; Luca 24:48; Faptele 1:8; 10:39-42). Deoarece martorii lui Iehova duc mesajul la oameni, predicarea lor este deosebită de cea a clerului religios, care cere oamenilor să vină la ei şi să stea la picioarele lor pentru a le predica.
   În lucrarea lor de predicare, martorii lui Iehova folosesc cărţi şi broşuri în interesul oamenilor. Aceste publicaţii conţin adevărurile Bibliei într-o formă de studiu durabilă, oricând la îndemâna persoanelor interesate. Literatura nu este tipărită şi distribuită în mod egoist, pentru câştig comercial sau pentru a obţine profit. Literatura distribuită de martorii lui Iehova costă mai mult pentru a fi tipărită şi distribuită decât suma contribuţiilor primite. Totuşi, organizaţia este susţinută prin donaţii voluntare din partea lor şi a oamenilor de bine.
   Fiecare din martorii lui Iehova este un serv al evangheliei. Acela care nu predică vestea bună, aşa cum a făcut Isus, nu este unul din martorii lui Iehova. Numai pentru că un om pretinde că este serv, aceasta nu-l face să fie un serv. Ceea cel dovedeşte ca serv este predicarea sa în armonie cu Cuvântul descoperit al lui Dumnezeu. Martorii lui Iehova sunt o societate de servi. Ca un corp, ei sunt un grup misionar.
   Martorii lui Iehova de astăzi nu frecventează vreun seminar teologic sau universităţi religioase pentru a se instrui pentru serviciul lor, aşa cum n-a făcut nici Isus Cristos, nici apostolii Săi. Nici alţi martori ai lui Iehova care şi-au împlinit serviciul dat de Dumnezeu n-au făcut aşa, în toate secolele înainte de Isus Cristos.
Numire
   Fiecare astfel de serv trimis pe teren este numit sau autorizat în primul rând de Iehova Dumnezeu. Isus Cristos a fost numit în acelaşi fel, odată cu botezul Său în râul Iordan (Isaia 61:1, 2; Luca 4:17-19).
   Serviciul nu este limitat numai la persoanele adulte sau la cei bătrâni. Femeile, ca şi bărbaţii, sunt privilegiate să se angajeze în serviciul de teren, în lucrarea stradală şi din casă în casă. Tinerilor nu numai că le este permis să predice, dar sunt şi invitaţi s-o facă. (Ioel 2:28,29; Faptele 2:16-18; Psalmii 148:12,13). Apostolul Pavel declară că el l-a trimis pe Timotei ca serv. Timotei a fost instruit de Pavel ca nimeni să nu-i dispreţuiască tinereţea. – 1Corinteni 4:17; 1Timotei 4:12.
   Martorii lui Iehova nu încearcă să convertească lumea întreagă. Nici nu este scopul sau obligaţia lor de a converti pe fiecare persoană de pe pământ la creştinism. Ei recunosc într-adevăr că este imposibil să converteşti pe cei răi şi nelegiuiţi. În ascultare de Dumnezeu, ei caută să ajute numai pe acele persoane cu bunăvoinţă şi cu o inimă dreaptă, aşa cum sfătuieşte El (Psalmii 97:11).
   Se declară adesea că martorii lui Iehova sunt împotriva catolicilor, protestanţilor evreilor, etc. Această afirmaţie este falsă. Ei nu sunt împotriva nici unui om pentru că se întâmplă ca acesta să fie catolic, protestant sau evreu. Ei nu sunt împotriva nici unei persoane din cauza religiei sale. Toţi oamenii cu bunăvoinţă faţă de Iehova Dumnezeu sunt iubiţi de martorii lui Iehova, indiferent de rasă, crez, culoare sau naţionalitate. Ei îşi arată iubirea imparţial, oferind din uşă în uşă mesajul adevărului despre calea spre viaţa veşnică sub Împărăţia lui Dumnezeu. Apostolul declară că aceasta este calea pentru a îndemna pe alţii la iubire. – Evrei 10:24, 25.
   Pe de altă parte, martorii lui Iehova atacă principiile nescripturale ale tuturor religiilor, demascând asemenea teorii dăunătoare şi tradiţii ale oamenilor prin adevărul cuvântului lui Dumnezeu, Biblia. Dar ei nu atacă oamenii, care sunt orbiţi sau întemniţaţi pentru că s-au bizuit pe doctrinele false ale unei religii.